'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


marți, 13 februarie 2018

LOREDANA ȘI A.L.E.G.


Stau și învârt postarea asta pe toate părțile de ceva timp. M-am tot întrebat dacă să o scriu, apoi dacă să o public. Mă tot gândesc cum să o scriu fără ca cineva să se simtă atacat. De publicat trebuie să o public. Evenimentul este prea important ca să-l trec cu vederea și, dacă eu nu pot fi prezentă,măcar să fac tot ce pot să afle despre el cât mai multă lume.

Pentru început, câteva vorbe despre Loredana:
Am cunoscut-o după ce l-am născut pe David, pe forumul AP. În perioada aceea am legat multe prietenii virtuale cu mame cu aceleași gânduri ca ale mele, cu aceleași convingeri și vise. Loredana este una dintre mamele pe care le-am cunoscut și personal, când băieții noștri aveau cam un an și jumătate. Pe măsură ce timpul a trecut, am comunicat mai puțin, dar, din când în când, ne reconectăm.

Îmi amintesc cum am aflat că Loredana a divorțat. Eram cu o prietenă comună care mi-a spus că, într-o discuție despre evenimentele din viața ei Lore ar fi spus: totul până la prima palmă. Cuvintele astea mi-au rămas în minte și am decis să nu aștept niciodată să primesc acea primă palmă. 

Treptat, și căsnicia mea s-a deteriorat. Din păcate, de multe ori, oamenii se potrivesc de minune doar pentru un timp, apoi, după ce și-au îndeplinit misiunea împreună, e cazul să apuce pe drumuri diferite. Noi nu am înțeles asta. De fapt, el a înțeles și mi-a spus-o, dar nu într-un mod pe care eu să-l accept. Am rămas împreună și, încet, ne omoram reciproc, el încercând să mă schimbe pe mine, eu încercând să-l schimb pe el. Au început certurile și au fost din ce în ce mai urâte, am fost la un pas să ne despărțim de câteva ori, am tot sperat amândoi că vom regăsi acel ceva care să ne reunească. Nu am găsit.

La primele amenințări mi-au răsunat în minte cuvintele Loredanei: totul până la prima palmă. Nu, nu aveam să primesc acea primă palmă. Și am spus stop. Nici măcar faptul că eram însărcinată nu a reușit să readucă armonia între noi. Am plecat și am lăsat în urmă și certurile și supărările și toată tristețea adunată în ani de luptă pentru a păstra ceva ce nu mai exista.

A mai durat un an până să divorțăm. Mi-am dorit să ne despărțim prin acord, așa cum ne și căsătorisem. El a acceptat. Acum suntem bine. Comunicăm civilizat despre copii, fiecare dintre noi se străduiește să-și construiască o viață care să i se potrivească.

Nu e ușor să iei totul de la capăt la aproape 40 de ani, mai ales când ai doi copii care depind de sănătatea ta fizică și mentală. Încă sunt în căutări, încă încerc să găsesc acel drum pe care să-l simt al meu. Mă epuizează uneori singurătatea, jongleriile financiare pe care trebuie să fac pentru a le asigura copiilor tot ce au nevoie. Dar sunt împăcată că nu am lăsat să degenereze situația și am reușit să salvez ce se mai putea salva din relația noastră.

Când mă simt căzută, unul dintre lucrurile care mă remontează e să-mi amintesc parcursul vieții Loredanei. În ultimii ani, ea pur și simplu a înflorit. Și-a recăpătat încrederea în ea, a pornit o afacere de succes, s-a recăsătorit cu un om care o iubește și o respectă și a ajuns în punctul acela din viață in care poate ajuta pe alții.

Se implică în tot felul de acțiuni, printre care și cele ale asociației A.L.E.G., care activează în domeniul combaterii și prevenirii violenței împotriva femeilor și promovării egalității de gen.

Pe 7 martie, la București, se va organiza Forumul învingătoarelor din România. Este un eveniment dedicat persoanelor care au trecut sau încă trec printr-o situație de violență domestică. Se asigură cazare și se decontează transportul celor din provincie.

Dacă sunteți sau dacă doar cunoașteți persoane care se află într-o astfel de situație, veți putea asculta poveștile celor care au reușit să iasă din relații toxice și veți putea învăța cum să ajutați, la rândul vostru pe cei care se confruntă cu violența domestică.

Eu nu pot ajunge. București-ul e atât de departe pentru mine încât nu văd nicio soluție pentru a fi acolo. Dar m-aș bucura dacă postarea asta ar ajunge sub ochii unor persoane care au nevoie să afle despre eveniment.


O las pe Loredana să vă spună mai multe

marți, 6 februarie 2018

GRĂDINIȚĂ? ÎNCĂ NU

Tot încerc să aprofundez subiectul ăsta într-o postare și nu-mi iese încă. Azi, însă,  David a deschis discuția și nu pot să n-o consemnez aici.

Nu știu cum venise vorba despre mersul Elizei la grădiniță.
El:  Ea o să meargă la grădiniță pe la 4, 5 ani.
Eu: Așa crezi tu că ar fi bine?
El: Da
Eu: De ce?
El (un pic nedumerit): Nu știu
Eu: chiar aș vrea să știu părerea ta, pentru că multă lume îmi spune că ar trebui să o dau la grădiniță din toamnă, când va avea doi ani și jumătate
El: nuu, e prea mică. Nici măcar nu vorbește.
Eu: Și de ce crezi că abia pe la 4,5 ani ar fi cel mai bine să meargă?
El: atunci va ști să vorbească, va ști să lucreze, să facă activități. Acum e pra mică.

Sunt câteva luni de când întorc pe toate părțile subiectul ăsta încercând să-mi dau seama ce ar trebui să fac din toamnă. Se pare că răspunsurile se află mai aproape de mine decât mă așteptam. Mi-e tot mai clar că Eliza va merge la grădiniță cel mai devreme anul viitor, la 3 ani și jumătate.


duminică, 28 ianuarie 2018

ACTIVITĂȚI NOCTURNE

Uneori (cam de 2-3 ori pe săptămână), în toiul nopții, copila nu are somn. Se trezește pe la 3-3.30, se foiește, se răsucește, mă strânge în brațe, scoate diverse sunete să vadă dacă-i răspund. Vede că nu-i răspund, vede că e întuneric, se foiește iar și încearcă să adoarmă. Dar nu poate.

Într-un final, mă ia de mână și mă duce în bucătărie. Se așază la locul ei și-mi face semn să merg la locul meu. Adică la chiuvetă, să spăl vase.

Își găsește ocupație cu varii obiecte, mănâncă o gură de banană sau două de iaurt.

Dacă vreau să o ridic de pe scaun spunând că ar fi cazul să încercăm din nou să dormim, îmi face hotărâtă semn să mă întorc la vasele mele.

Când termină ce are de făcut, îmi dă de înțeles că vrea să coboare de pe scaun. Mergem în cameră. Se uită la David care doarme dus, duce degețelul la guriță și face fuuu (adică să faceml iniște).

Uneori adoarme și ea, alteori nu vea în pat. Lucrez cu ea în brațe până i se face somn. Pe la 5.30-6 adoame. liniștită.

Teoretic m-ar deranja programul ăsta nou al ei, pentru că îmi scurtează cam cu 2 ore timpul de lucru (sau de somn, după caz), ceea ce nu-mi pică bine. Totuși, e așa simpatică atunci când mă ține de mână și mă trage spre bucătărie, cu mers de rățușcă somnoroasă și cu zâmbet ghiduș pe buze, încât îmi trece și oboseala și supărarea.

Și, ca bonus, dimineața am vasele curate.

Sper, totuși, să fie doar o fază.


vineri, 26 ianuarie 2018

LUNGUL DRUM SPRE FOLOSIREA ULEIURILOR ESENȚIALE


Uleiurile esențiale sunt de când lumea în magazinele naturiste iar câte ceva despre aromaterapie știe cam oricine. Când mama lucra la magazinul naturist foloseam și noi varii uleiuri în lămpile de aromaterapie haioase. Era o chestie nouă, un mod de a împrospăta aerul din casă, deși nu pot să spun că eram super încântată. Mirosul acela emanat cu ajutorul aburului fierbinte, deși nu era chiar deranjant, nu era nici extrem de plăcut.

În 2016, la seminarul Monicăi Reu, într-o discuție despre rutina de seară la copii, am aflat pentru prima dată că ar exista niște uleiuri și mai bune decât cele care se găsesc în magazine. N-am aprofundat subiectul atunci, deși mi se aprinsese clar un beculeț. Am rămas, însă, cu ideea în minte.

Anul trecut, în diverse discuții pe grupurile FB, am asociat ideii și un nume de firmă. Am intrat într-un grup pentru a căuta detalii și am fost foarte încântată. Mai puțin de preț care era mult peste orice buget al meu. Am continuat să urmăresc din unbră discuțiile și să-mi înregistrez tot mai multe motive pentru care uleiurile astea, în unele situații de-a dreptul miraculoase, ar trebui să-și găsească locul în viața mea. Dar tot nu puteam găsi un motiv bun pentru a face această investiție.

În toamnă, am participat la o prezentare a acestor uleiuri. Eram într-o perioadă dificilă, eram extrem de obosită, atât de obosită încât abia puteam dormi noaptea iar puținul somn era fragmentat și plin de vise. Programul îmi era atât de încărcat încât abia găseam timp să mă ocup de casă, dar nici nu reușeam să mă mobilizez să-mi fac ordine în viață și să renunț la ce trebuia să renunț.

Am fost la întâlnirea aceea mai mult de curiozitate, mai mult pentru a ieși din casă, conștientă că nu voi putea cumpăra uleiurile, încă nesigură că sunt chiar atât de eficiente cum se spune. Am ascultat prezentarea fragmentar, în momentele când Eliza era concentrată cu câte o activitate. Mi-a plăcut entuziasmul cu care s-a vorbit, am înțeles diferența dintre aceste uleiuri și cele pe care le folosisem până atunci, diferența dintre difuzarea la cald și cea la rece și da, mi-am dorit mult să le am. Dar atât. În continuare, prețul lor era prea mare pentru bugetul meu. M-a atras ideea unor roll-on-uri ceva mai accesibile la preț, dar Eliza deja își pierdea răbdarea, așa că am plecat, urmând să mă informez mai mult despre variantele pe care mi le-aș putea permite cândva.

Totuși, din acel moment, s-au produs în mine niște schimbări. La întâlnire fusese pornit un difuzor și, inițial, s-a difuzat ulei de portocală. S-au adăugat apoi și alte uleiuri, dar mirosul acela de portocală mi-a rămas zile întregi în nări. În acea seară, pe măsură ce trecea timpul, am început să mă simt ciudat. La început m-a cuprins o moleșeală pe care nu o înțelegeam și care m-a îngrijorat. Simțeam efectiv cum fiecare celulă a corpului meu mă furnică, iar asta mă deranja. Apoi mi-am dat seama că senzația aceea era modul în care corpul meu începea să se relaxeze. Uitasem cum e să mă simt relaxată. Am redescoperit în acea seară. Starea de bine a continuat și a doua zi, când am avut un puseu de energie care m-a făcut să curăț casa cum nu avusesem putere să fac de mult.

Atunci am decis că uleiurile astea vor urca în topul priorităților și, cu prima ocazie, le voi achiziționa.
Nu îmi făceam iluzii că voi putea lua din start un kit întreg, chiar dacă era varianta cea mai convenabilă. Mă gândeam, însă, că aș putea investi în 1, poate chiar 2 uleiuri pe lună, până îmi completez colecția cu strictul necesar. Ocazia s-a ivit în perioada sărbătorilor, când au început ofertele. Astfel, am prins o ofertă de difuzor cu 2 dintre uleiuri. Apoi, împreună cu o prietenă am împărțit o altă ofertă și așa am pornit la drum.

Uleiul de portocală este încă preferatul meu. Când îl pun în difuzor simt instant cum îmi intră în toți porii și-mi luminează gândurile.

În decembrie Eliza a răcit foarte tare. O prietenă mi-a făcut un amestec de uleiuri. A ajutat-o și nu prea pe Eliza (ar fi trebuit altă combinație), dar mie și lui David ne-a diminuat instant durerile de gât. Pur și simplu, în câteva secunte, durerea s-a strâns într-un singur punct apoi a dispărut cu totul.

La un moment dat, am avut o problemă destul de mare cauzată de o infecție la măsea. Atunci o altă prietenă mi-a dat un alt ulei pe care l-am folosit pentru a ameliora situația. Nu e rezolvată complet, dar a diminuat simțitor infecția. Nu știu ce aș fi făcut fără uleiul acesta, deoarece doctorul care-mi poate face tratamentul pe canal este foarte ocupat și m-a programat destul de târziu.

Ultima noastră experiență e foarte recentă:
La începutul săptămânii, David a răcit. Nu foarte grav, puțină febră și tuse seacă. Am ținut sub control răceala, ca de obicei, cu gemoderivate, de data asta difuzând și uleiul pentru imunitate. În a treia zi de răceală, a început să strănute și, automat, i s-a înfundat nasul destul de tare, ceea ce îi dădea o stare foarte proastă. Colac peste pupăză, și Eliza respira greu în timpul somnului. Comandasem deja un ulei pentru respirație ușoară, dar nu sosise încă, așa că am întrebat o prietenă dacă îmi poate da câteva picături. Mi-a dat o sticluță întreagă, urmând să i-o returnez când sosește comanda.
Am difuzat uleiul și situația s-a mai ameliorat. Până spre seară, când David a început din nou să strănute și abia respira pe nas. Înainte de a adormi a început chiar să se plângă că nu a mai fost niciodată răcit așa de tare, că nimeni pe lumea asta nu a fost vreodată răcit atât de tare, că sigur nu va putea dormi și crede că o să moară. Menționez că doar strănuta și avea nasul înfundat. Credința că va muri din cauza răcelii vine din credința ancestrală a bărbaților că orice strănut îi poate omorî.
Am trecut peste amuzamentul meu în fața felului în care copilul îți verbaliza suferința, am diluat câteva picături de ulei esențial în ulei de cocos și i-am aplicat pe piept. În 10 secunde dormea dus respirând liniștit pe nas. Nu s-a trezit deloc în acea noapte, a mai strănutat un pic în ziua următoare, am mai aplicat uleiul diluat în următoarea seară, am mai difuzat o dată, apoi totul a revenit la normal.

Dacă mai aveam nevoie de confirmări că investiția aceasta merită, acum nu mai am. Treptat, voi mai achiziționa și uleiurile care-mi lipsesc. Încă nu mă îndur să le folosesc cu alte scopuri decât cele terapeutice pentru că pentru asta am nevoie de ele în primul rând și încerc să nu le consum mai mult decât strictul necesar. Dar au multe, multe alte utilizări.


Voi folosiți aceste uleiuri? Care este preferatul vostru?

miercuri, 27 decembrie 2017

39

Acum două zile am împlinit niște ani.

Am încercat să-mi dau seama ce semnificație are pentru mine numărul lor. Nu are niciuna. Cifrele acelea două îmi sună străine, departe de mine. Puteau fi oricare altele, tot nu mi-ar fi spus nimic. De ceva timp am încetat să mai număr anii. Doar când sunt obligată să-i declar în scopuri administrative sau de socializare, fac un efort să-mi amintesc ce vârstă spune buletinul că am.

În schimb, ca fiecare an care trece, și acesta a avut un specific al lui, un ceva ce l-a deosebit de ceilalți dinaintea lui.

Anul acesta a fost anul selecțiilor și renunțărilor la ce era prea mult în viața mea, la ce nu mă lăsa să mă bucur de mine și de viață.

Anul acesta s-a definitivat divorțul. Despărțirea se petrecuse mai demult, dar abia în primăvara acestui an ne-am mobilizat să o oficializăm. A fost simplu, așa cum ar trebui să se petreacă orice despărțire. Sigur, a fost și zbucium interior de ambele părți, dar am reușit să trecem prin asta în mod destul de civilizat și cu efecte secundare minime.

Anul acesta am început activități pe care mi le-am dorit mult în trecut. Am renunțat apoi la ele pentru că, oricât le-am visat în trecut, nu se mai potrivesc cu ceea ce sunt acum.

Anul acesta am căutat, am testat, m-am împiedicat, m-am ridicat, am făcut planuri, am păstrat ce îmi stă în putere să realizez acum, am amânat lucrurile pentru care nu văd încă o rezolvare.

Anul acesta mi-am trasat un proiect de viață. Am conturat liniile mari și am început să trasez, cu nesiguranță încă, detaliile. Treptat, totul îmi va deveni mai clar. Nu mă grăbesc. Anul acesta m-a învățat să iau totul pe îndelete, să nu mă pierd în nerăbdări și frici inutile.

Anul acesta am început să port rochițe fără să mă mai cramponez de silueta mea care nu s-a înscris niciodată în standardele altora. Aceasta e o mare realizare. Râd cu poftă când mă întreabă lumea când trebuie să nasc, dar continui să-mi port cu bucurie rochițele frumoase, fără să mă mai chinui să strâng burta mea cea mare care poartă în ea ani de emoții negative, de nemulțumiri și de singurătate.

M-am apropiat tot mai mult de un fel de slow-living interior în care sunt mai conștientă de mine, de prezența și importanța copiilor mei în preajma mea, de ceea ce simt pozitiv sau negativ. Încerc să-mi diminuez nesiguranțele, să nu mă las copleșită de perioadele dificile din punct de vedere financiar. Cumva simt că toată agitația trece pe lângă mine iar eu sunt într-un fel de safe place al meu în care e bine și cald și în care nimic nu se grăbește, în care am timp să mă gândesc la ce voi face în continuare, în care am timp pentru câte un film, pentru o carte, pentru a rumega o vorbă auzită mai mult sau mai puțin întâmplător. Am mai ieșit din starea asta și m-am aruncat în agitația cotidiană a societății în care trăiesc. Dar nu pentru mult timp. Au fost în jurul meu oameni care să-mi atragă atenția când m-am îndepărtat de ceea ce sunt și am reușit să ies din experiențele care mă dezechilibrau.

Continui să caut, să testez, să fac planuri. Îmi fac traducerile, ies la câte o pizza și un film cu David, legăn și hrănesc păpușile împreună cu Eliza, particip la întâlnirile WAHM, când am ocazia merg mult pe jos, singură.


Un prim obiectiv pentru anul care pentru mine a început deja: să reîncep să scriu scrisori. Internetul îmi pare atât de impersonal încât mă simt ciuntită în orice încercare de comunicare. Am început deja prima scrisoare care va călători peste mări și țări, spre prieteni dragi de care îmi va fi mereu dor.

miercuri, 1 noiembrie 2017

O BĂLĂCEALĂ, 2 TORTURI ȘI PRIETENI DRAGI

Postarea asta trebuia să o scriu ieri, dar nu primisem încă pozele. Oricum sărbătorim de câteva zile și încă nu am terminat, așa că nu e chiar cu întârziere.

David îmi spusese din vară unde vrea să-și facă ziua, dar nu am găsit liber. Cerând recomandări despre un alt loc, o prietenă mi-a spus că ea și copiii ei s-au distrat la o aniversare la Aqua Park. Am știut din start că e locul potrivit.

Imediat am dat comandă de invitații pentru ultima zi de școală (mulțumesc Anca pentru versuri și Ștefania pentru invitații)

.
David a primit vestea cu sărituri și chiote de bucurie.

A vrut tort cu Foxy. Am trecut peste repulsia mea și i-am comandat tort cu Foxy (mulțumim Aline Cake Boutique)


Din nou sărituri și chiote și Mami, o să fie cea mai faină petrecere!

Nu au venit toți cei invitați (din fericire pentru buzunarul meu), dar toată lumea s-a distrat. Cei mai aventuroși au luat cu asalt toboganele, cei mai prevăzători au rămas în bazinul cu apă mai mică. Dar absolut toți au avut sclipiri în ochi de bucurie în ochi. Mulțumesc tatălui care a prevăzut situația dificilă în care aveam să mă aflu și a rămas să mă ajute cu copiii

Apoi am urcat în restaurant unde copiii au mâncat și au savurat tortul




Ne-am întors acasă epuizați, dar David tot a mai găsit putere să construiască un lego. A fost încântat de tot ce a primit, de la jucării la haine.

A doua zi, a venit tati cu prieteni de la C-lung. Cu alt tort, la fel de gustos. 

David a fost foarte încântat să-și revadă prietenii. 

Cât copiii au fost la film, noi am umblat prin mall după Eliza. Are copila asta un lipici, că în câteva minute toți din mall erau topiți după ea. A primit și o pereche de aripioare și diademă de fluturaș, care i-au accentuat farmecul.







Și două reclame gratuite :)



După ce s-a terminat filmul, am savurat tortul. David nu a vrut poză cu el (era ocupat cu un joc pe telefonul unui prieten și abia și-a făcut timp să sufle în lumânare).

Eliza, însă, nu a obiectat, ba chiar l-a și gustat


Mai urmează un tort, dar el nu știe. Voi pune poză într-una din zilele următoare.


Pe scurt, o vacanță plină de voie bună și dulciuri. Și încă nu s-a terminat.

marți, 24 octombrie 2017

WORK AT HOME MOMS - PIATRA NEAMT


Mi-am propus prin primăvară să încep o serie de postări despre WAHM Piatra Neamt și mamele absolut minunate din această asociație.

Nu am găsit nici timpul nici dispoziția de a scrie despre asta până acum.

Azi, însă, am terminat traducerile în timp record și, fiind încă sub influența întâlnirii de ieri, am spus că e momentul să încep.

WAHM este o inițiativă socială menită să vină în sprijinul mamelor care au ales să lucreze pe cont propriu sau care își caută o activitate pe care să o desfășoare acasă.

Anul trecut această inițiativă s-a lansat și în Piatra Neamț iar asociația noastră este una dintre cele mai active din țară, în special datorită implicării Irinei Mitrofan-Bitca, coordonatoarea de aici a proiectului.

În fiecare lună, asociația organizează un eveniment, cu tematică diferită de la lună la lună, în funcție de preferințele și nevoile membrelor asociației.

Astfel, s-au organizat evenimente de tip Mama Connect, Cluburi de lectură pentru copii, Seminarii de dezvoltare personală, întâlniri de inițiere în realizarea fotografiei de produs, etc.

Eu am lucrat mereu acasă. Când am terminat prima facultate am pornit pe acest drum și am ales să lucrez pe cont propriu. Era și o perioadă benefică traducerilor iar alegerea aceasta mi s-a părut cea mai logică. Au urmat și perioade mai grele, cu traduceri mai puține, dar tot nu am reușit să găsesc impulsul de a intra într-un sistem.

Am devenit apoi mamă și am simțit că munca mea acasă, deși cu venituri fluctuante și niciodată destule, cu program haotic și, de multe ori, obositor atât pentru mine cât și pentru cei din jurul meu, îmi oferea o șansă pe care nu multe mame o au: aceea de a fi alături de copilul meu în fiecare etapă a dezvoltării lui, de a-mi crea cu el o legătură puternică, de a-l cunoaște așa cum mai mult ca sigur nu îl va cunoaște nimeni. Mi s-a părut foarte important acest aspect nu doar pentru primii ani ai vieții lui, cât, mai ales, pentru anii următori, pentru vârstele lui mai dificile din punct de vedere emoțional.

Asta cu mult înainte de apariția asociației WAHM. Am devenit apoi mamă pentru a doua oară iar alegerea mea a căpătat și mai mult sens.

În momentul în care am intrat în Asociație, m-am simțit acasă, m-am simțit înțeleasă până în cele mai mici detalii, am primit sprijin emoțional de fiecare dată când aveam nevoie. Simplul fapt că mă simt liberă să vorbesc despre mine fără să mă judece nimeni, pentru mine contează foarte mult.

Încet, încet, am început să cochetez cu alte idei de activități pe care le pot realiza pe cont propriu. Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să le fac, dar încă nu-și găsesc toate loc în viața mea. Pentru unele nu am îndemânarea necesară, pentru altele încă nu am timp destul, dar încep să se contureze posibilități de a trece dincolo de sfera traducerilor și de a-mi pune în valoare creativitatea.

Fiecare întâlnire WAHM îmi confirmă că se poate trăi în afara unui sistem, că se poate porni de la zero, că te poți adapta la orice schimbare pe care viața te obligă să o integrezi.

În asociație sunt mame ca mine, care au ales de la început să lucreze acasă, mame care au renunțat la cariere de succes pentru că nu le împlineau emoțional, mame care nu lucrează chiar acasă, dar au afaceri proprii sau mame care își caută o activitate care să le permită să acorde timp prețios și familiei. Fiecare dintre ele este o adevărată sursă de inspirație și este o plăcere să le vezi lumina din ochi când vorbesc despre cât de mult le place ceea ce fac, despre copiii lor, despre viața lor care, cu bune și cu mai puțin bune, a devenit mai luminoasă atunci când au ales să-și asculte instinctul.

Voi scrie despre fiecare în parte, despre produsele lor, despre evenimentele la care particip alături de ele. Sunt proiecte care merită promovate, produse pe care le-am folosit și dăruit cu bucuria că am adus o contribuție, oricât de mică, la dezvoltarea afacerii unei mame ca mine.


Vă recomand și vouă să alegeți produse create de mame. În spatele fiecăruia se ascunde pasiune, entuziasm, bucuria de a crea.