'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


sâmbătă, 3 martie 2018

2


2 ani cu Elisabeta copilul care m-a învățat ce e răbdarea, lumina și perseverența.

La mulți ani, minunea mea! Îți doresc o viață pe măsura sufletului tău curat.


miercuri, 28 februarie 2018

20 DE ANI


Acum 10 ani a avut loc întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Eram foarte emoționată și nerăbdătoare să îmi revăd colegii cu care m-am împăcat foarte bine în timpul liceului. În plus, aveam o mulțime de chestii faine de povestit. Terminasem o facultate care îmi plăcuse, eram propriul meu șef, mă căsătorisem cu un bărbat minunat și eram însărcinată în luna a 6-a. Ce mai, eram pe val. Și m-am simțit pe val tot timpul evenimentului.

Apoi anii au trecut. 10 în total. Se apropie următoarea întâlnire și am decis să mă ocup de o parte din organizare. Îmi este foarte dor de colegi. Îmi este dor de sentimentul acela de bucurie și siguranță cu care am trăit în timpul liceului. 

Tot gândindu-mă la cum va fi evenimentul, la un moment dat m-a cuprins panica. Ce să caut eu la întâlnire? Ce am de povestit despre mine? Cu ce să mă laud? Cu toate dubiile și nesiguranțele care au caracterizat ultimii 10 ani din viața mea? Cu o a doua facultate într-un domeniu care îmi place la nebunie dar în care nu știu dacă voi ajunge să profesez? Cu o căsnicie eșuată? Cu 20 kg în plus, câte două pentru fiecare an care a trecut de la ultima întâlnire? Cu o muncă ce mă ajută să supraviețuiesc și îmi place, dar cu care nu mă simt împlinită?

E drept, am doi copii absolut minunați. Ei și? Copii au și alți colegi.

Alți colegi trăiesc prin străinătate. Alți colegi lucrează ceva ce îi entuziasmează. Alți colegi se plimbă prin lume în fiecare vacanță. Alți colegi au căsnicii fericite.

Totuși, după ce am lăsat disperarea și rușinea să treacă, m-am uitat la mine mai bine. Au trecut alți 10 de ani din care am ieșit sănătoasă. Toate întâmplările din ultimii ani, toți oamenii cu care m-am întâlnit în această perioadă m-au ajutat să mă formez ca om, să decid cine vreau să fiu și, spre deosebire de mulți alții, am avut puterea să spun că nu vreau să fiu altcineva decât cine ce simt că sunt. Am avut curajul să spun nu atunci când  a fost cazul (sigur, uneori mai târziu decât ar fi trebuit), fie că a fost vorba de o relații personale sau de muncă.

Nu am multe de povestit la întâlnire. Sunt o femeie de aproape 40 de ani, divorțată, mamă singură a doi copii fascinanți. Încă nu lucrez ceea ce m-ar împlini, dar nici nu sunt în căutarea unui loc de muncă. Mai degrabă caut oameni alături de care să lucrez cu entuziasm.

Încă mă formez, chiar dacă am deja aproape 40 de ani. Încă îmi caut un drum, cu tot ce presupune această căutare. 

Mă uit la poveștile de viață ale unora dintre colegi și, după momentul inițial de ușoară invidie, mă bucur mult pentru ei. Și chiar vreau să-i văd, să le aud poveștile pe viu, să mă pot inspira din experiențele lor. Orice experiență pozitivă a altora, poate fi o sursă de inspirație.

Ce dacă eu n-am mare lucru de povestit? E de ajuns că au ei.
La urma urmei, întâlnirile astea nu sunt pentru a ne lăuda cu viețile noastre perfecte. Sunt pentru a ne reconecta cu trăiri din trecut, cu oameni care au trecut prin viața noastră. Cel puțin eu așa le văd și le simt.

PS: nu mă credeți chiar de tot. Am câte ceva de povestit. Sunt o persoană pozitivă, și reușesc mereu să mă ridic indiferent cât de rău cad. O fac pentru mine, o fac pentru copiii mei, o fac pentru cei care spun mereu că mă admiră pentru optimismul meu. Un pic din persoana asta pozitivă am fost și în timpul liceului. Restul s-a format după aceea.

vineri, 23 februarie 2018

CASA PLINĂ


Atunci când soția lui moare, Danny Tanner se trezește în situația de a crește singur 3 fetițe: una de 10 ani, una de 5 ani și cea mai mică de 1 an. Îi sar ajutor cel mai bun prieten și cumnatul lui, care se angajează să formeze împreună o familie funcțională. Și reușesc. Cu umor, cu empatie, cu înțelegerea vârstelor prin care trec atât copiii cât și adulții, cu înțelegerea și acceptarea faptului că atât copiii cât și părinții fac greșeli pe parcursul creșterii lor împreună, dar că asta nu e o tragedie, cu multă, multă joacă și râsete. Adică exact ceea ce ar trebui să caracterizeze orice familie.

Acum mulți ani am urmărit la TV câteva episoade din serialul Casa plină și mult timp mi-am dorit să-l reiau. I-a venit momentul de curând și pot spune că sunt captivată. Serialul are cam tot ce îmi doresc să văd în filmele care abordează subiectul parenting-ului, totul combinat cu mult umor de calitate. 

Toate personajele sunt simpatice, empatice, depășesc dificultățile prin comunicare, transmit cam toate valorile care ar trebui transmise celor care îl urmăresc. Poate fi urmărit și cu copiii, deoarece lipsește umorul cu tente sexuale și chiar oferă modele valabile de a gestiona unele situații dificile.

Deschid o paranteză referitoare la umorul cu tente sexuale: acum mulți ani, în timpul primei facultăți, o doamnă profesoară a împărțit umorul în două categorii care mi-au rămas imprimate în minte: umor pentru cap și umor pentru burtă. Ei bine, umorul sexual, promovat destul de intens la TV și nu numai, eu l-am considerat mereu umor pentru burtă. Apreciez foarte mult filmele, comedianții sau oamenii de rând care nu cad în capcana asta și găsesc moduri rafinate ori de a-l evita, ori de a-l ascunde astfel încât glumele să poată fi gustate de orice vârstă. A fost într-unul dintre episoade o încurcătură care, poate, în alte filme, ar fi fost exploatată la maxim, subliniind partea sexuală. Ei bine, scenariștii de la Casa plină, s-au descurcat admirabil. Scena a fost atât de frumos făcută încât cine a avut de înțeles a înțeles despre ce era vorba, cine nu, s-a distrat de comicul situației. Închei paranteza.

Desigur, serialul prezintă o situație un pic idealizată. Mi-ar fi plăcut să văd bebeluși/toddleri mai energici și mai "cu crize", dar probabil se merge pe ideea că un copil crescut într-o familie empatică, în care îi este respectat specificul vârstei, crește liniștit. Și mai sunt câteva aspecte referitoare la viața cu un bebeluș/toddler pe care mintea mea nu prea le poate înțelege, dar pentru cu restul situațiilor serialul se descurcă foarte bine.

Voi ați urmărit serialul? Ce părere avți despre el?


Serialul Casa plină, are și o continuare, Fuller House. E simpatic și acest serial.

marți, 13 februarie 2018

LOREDANA ȘI A.L.E.G.


Stau și învârt postarea asta pe toate părțile de ceva timp. M-am tot întrebat dacă să o scriu, apoi dacă să o public. Mă tot gândesc cum să o scriu fără ca cineva să se simtă atacat. De publicat trebuie să o public. Evenimentul este prea important ca să-l trec cu vederea și, dacă eu nu pot fi prezentă,măcar să fac tot ce pot să afle despre el cât mai multă lume.

Pentru început, câteva vorbe despre Loredana:
Am cunoscut-o după ce l-am născut pe David, pe forumul AP. În perioada aceea am legat multe prietenii virtuale cu mame cu aceleași gânduri ca ale mele, cu aceleași convingeri și vise. Loredana este una dintre mamele pe care le-am cunoscut și personal, când băieții noștri aveau cam un an și jumătate. Pe măsură ce timpul a trecut, am comunicat mai puțin, dar, din când în când, ne reconectăm.

Îmi amintesc cum am aflat că Loredana a divorțat. Eram cu o prietenă comună care mi-a spus că, într-o discuție despre evenimentele din viața ei Lore ar fi spus: totul până la prima palmă. Cuvintele astea mi-au rămas în minte și am decis să nu aștept niciodată să primesc acea primă palmă. 

Treptat, și căsnicia mea s-a deteriorat. Din păcate, de multe ori, oamenii se potrivesc de minune doar pentru un timp, apoi, după ce și-au îndeplinit misiunea împreună, e cazul să apuce pe drumuri diferite. Noi nu am înțeles asta. De fapt, el a înțeles și mi-a spus-o, dar nu într-un mod pe care eu să-l accept. Am rămas împreună și, încet, ne omoram reciproc, el încercând să mă schimbe pe mine, eu încercând să-l schimb pe el. Au început certurile și au fost din ce în ce mai urâte, am fost la un pas să ne despărțim de câteva ori, am tot sperat amândoi că vom regăsi acel ceva care să ne reunească. Nu am găsit.

La primele amenințări mi-au răsunat în minte cuvintele Loredanei: totul până la prima palmă. Nu, nu aveam să primesc acea primă palmă. Și am spus stop. Nici măcar faptul că eram însărcinată nu a reușit să readucă armonia între noi. Am plecat și am lăsat în urmă și certurile și supărările și toată tristețea adunată în ani de luptă pentru a păstra ceva ce nu mai exista.

A mai durat un an până să divorțăm. Mi-am dorit să ne despărțim prin acord, așa cum ne și căsătorisem. El a acceptat. Acum suntem bine. Comunicăm civilizat despre copii, fiecare dintre noi se străduiește să-și construiască o viață care să i se potrivească.

Nu e ușor să iei totul de la capăt la aproape 40 de ani, mai ales când ai doi copii care depind de sănătatea ta fizică și mentală. Încă sunt în căutări, încă încerc să găsesc acel drum pe care să-l simt al meu. Mă epuizează uneori singurătatea, jongleriile financiare pe care trebuie să fac pentru a le asigura copiilor tot ce au nevoie. Dar sunt împăcată că nu am lăsat să degenereze situația și am reușit să salvez ce se mai putea salva din relația noastră.

Când mă simt căzută, unul dintre lucrurile care mă remontează e să-mi amintesc parcursul vieții Loredanei. În ultimii ani, ea pur și simplu a înflorit. Și-a recăpătat încrederea în ea, a pornit o afacere de succes, s-a recăsătorit cu un om care o iubește și o respectă și a ajuns în punctul acela din viață in care poate ajuta pe alții.

Se implică în tot felul de acțiuni, printre care și cele ale asociației A.L.E.G., care activează în domeniul combaterii și prevenirii violenței împotriva femeilor și promovării egalității de gen.

Pe 7 martie, la București, se va organiza Forumul învingătoarelor din România. Este un eveniment dedicat persoanelor care au trecut sau încă trec printr-o situație de violență domestică. Se asigură cazare și se decontează transportul celor din provincie.

Dacă sunteți sau dacă doar cunoașteți persoane care se află într-o astfel de situație, veți putea asculta poveștile celor care au reușit să iasă din relații toxice și veți putea învăța cum să ajutați, la rândul vostru pe cei care se confruntă cu violența domestică.

Eu nu pot ajunge. București-ul e atât de departe pentru mine încât nu văd nicio soluție pentru a fi acolo. Dar m-aș bucura dacă postarea asta ar ajunge sub ochii unor persoane care au nevoie să afle despre eveniment.


O las pe Loredana să vă spună mai multe

marți, 6 februarie 2018

GRĂDINIȚĂ? ÎNCĂ NU

Tot încerc să aprofundez subiectul ăsta într-o postare și nu-mi iese încă. Azi, însă,  David a deschis discuția și nu pot să n-o consemnez aici.

Nu știu cum venise vorba despre mersul Elizei la grădiniță.
El:  Ea o să meargă la grădiniță pe la 4, 5 ani.
Eu: Așa crezi tu că ar fi bine?
El: Da
Eu: De ce?
El (un pic nedumerit): Nu știu
Eu: chiar aș vrea să știu părerea ta, pentru că multă lume îmi spune că ar trebui să o dau la grădiniță din toamnă, când va avea doi ani și jumătate
El: nuu, e prea mică. Nici măcar nu vorbește.
Eu: Și de ce crezi că abia pe la 4,5 ani ar fi cel mai bine să meargă?
El: atunci va ști să vorbească, va ști să lucreze, să facă activități. Acum e pra mică.

Sunt câteva luni de când întorc pe toate părțile subiectul ăsta încercând să-mi dau seama ce ar trebui să fac din toamnă. Se pare că răspunsurile se află mai aproape de mine decât mă așteptam. Mi-e tot mai clar că Eliza va merge la grădiniță cel mai devreme anul viitor, la 3 ani și jumătate.


duminică, 28 ianuarie 2018

ACTIVITĂȚI NOCTURNE

Uneori (cam de 2-3 ori pe săptămână), în toiul nopții, copila nu are somn. Se trezește pe la 3-3.30, se foiește, se răsucește, mă strânge în brațe, scoate diverse sunete să vadă dacă-i răspund. Vede că nu-i răspund, vede că e întuneric, se foiește iar și încearcă să adoarmă. Dar nu poate.

Într-un final, mă ia de mână și mă duce în bucătărie. Se așază la locul ei și-mi face semn să merg la locul meu. Adică la chiuvetă, să spăl vase.

Își găsește ocupație cu varii obiecte, mănâncă o gură de banană sau două de iaurt.

Dacă vreau să o ridic de pe scaun spunând că ar fi cazul să încercăm din nou să dormim, îmi face hotărâtă semn să mă întorc la vasele mele.

Când termină ce are de făcut, îmi dă de înțeles că vrea să coboare de pe scaun. Mergem în cameră. Se uită la David care doarme dus, duce degețelul la guriță și face fuuu (adică să faceml iniște).

Uneori adoarme și ea, alteori nu vea în pat. Lucrez cu ea în brațe până i se face somn. Pe la 5.30-6 adoame. liniștită.

Teoretic m-ar deranja programul ăsta nou al ei, pentru că îmi scurtează cam cu 2 ore timpul de lucru (sau de somn, după caz), ceea ce nu-mi pică bine. Totuși, e așa simpatică atunci când mă ține de mână și mă trage spre bucătărie, cu mers de rățușcă somnoroasă și cu zâmbet ghiduș pe buze, încât îmi trece și oboseala și supărarea.

Și, ca bonus, dimineața am vasele curate.

Sper, totuși, să fie doar o fază.


vineri, 26 ianuarie 2018

LUNGUL DRUM SPRE FOLOSIREA ULEIURILOR ESENȚIALE


Uleiurile esențiale sunt de când lumea în magazinele naturiste iar câte ceva despre aromaterapie știe cam oricine. Când mama lucra la magazinul naturist foloseam și noi varii uleiuri în lămpile de aromaterapie haioase. Era o chestie nouă, un mod de a împrospăta aerul din casă, deși nu pot să spun că eram super încântată. Mirosul acela emanat cu ajutorul aburului fierbinte, deși nu era chiar deranjant, nu era nici extrem de plăcut.

În 2016, la seminarul Monicăi Reu, într-o discuție despre rutina de seară la copii, am aflat pentru prima dată că ar exista niște uleiuri și mai bune decât cele care se găsesc în magazine. N-am aprofundat subiectul atunci, deși mi se aprinsese clar un beculeț. Am rămas, însă, cu ideea în minte.

Anul trecut, în diverse discuții pe grupurile FB, am asociat ideii și un nume de firmă. Am intrat într-un grup pentru a căuta detalii și am fost foarte încântată. Mai puțin de preț care era mult peste orice buget al meu. Am continuat să urmăresc din unbră discuțiile și să-mi înregistrez tot mai multe motive pentru care uleiurile astea, în unele situații de-a dreptul miraculoase, ar trebui să-și găsească locul în viața mea. Dar tot nu puteam găsi un motiv bun pentru a face această investiție.

În toamnă, am participat la o prezentare a acestor uleiuri. Eram într-o perioadă dificilă, eram extrem de obosită, atât de obosită încât abia puteam dormi noaptea iar puținul somn era fragmentat și plin de vise. Programul îmi era atât de încărcat încât abia găseam timp să mă ocup de casă, dar nici nu reușeam să mă mobilizez să-mi fac ordine în viață și să renunț la ce trebuia să renunț.

Am fost la întâlnirea aceea mai mult de curiozitate, mai mult pentru a ieși din casă, conștientă că nu voi putea cumpăra uleiurile, încă nesigură că sunt chiar atât de eficiente cum se spune. Am ascultat prezentarea fragmentar, în momentele când Eliza era concentrată cu câte o activitate. Mi-a plăcut entuziasmul cu care s-a vorbit, am înțeles diferența dintre aceste uleiuri și cele pe care le folosisem până atunci, diferența dintre difuzarea la cald și cea la rece și da, mi-am dorit mult să le am. Dar atât. În continuare, prețul lor era prea mare pentru bugetul meu. M-a atras ideea unor roll-on-uri ceva mai accesibile la preț, dar Eliza deja își pierdea răbdarea, așa că am plecat, urmând să mă informez mai mult despre variantele pe care mi le-aș putea permite cândva.

Totuși, din acel moment, s-au produs în mine niște schimbări. La întâlnire fusese pornit un difuzor și, inițial, s-a difuzat ulei de portocală. S-au adăugat apoi și alte uleiuri, dar mirosul acela de portocală mi-a rămas zile întregi în nări. În acea seară, pe măsură ce trecea timpul, am început să mă simt ciudat. La început m-a cuprins o moleșeală pe care nu o înțelegeam și care m-a îngrijorat. Simțeam efectiv cum fiecare celulă a corpului meu mă furnică, iar asta mă deranja. Apoi mi-am dat seama că senzația aceea era modul în care corpul meu începea să se relaxeze. Uitasem cum e să mă simt relaxată. Am redescoperit în acea seară. Starea de bine a continuat și a doua zi, când am avut un puseu de energie care m-a făcut să curăț casa cum nu avusesem putere să fac de mult.

Atunci am decis că uleiurile astea vor urca în topul priorităților și, cu prima ocazie, le voi achiziționa.
Nu îmi făceam iluzii că voi putea lua din start un kit întreg, chiar dacă era varianta cea mai convenabilă. Mă gândeam, însă, că aș putea investi în 1, poate chiar 2 uleiuri pe lună, până îmi completez colecția cu strictul necesar. Ocazia s-a ivit în perioada sărbătorilor, când au început ofertele. Astfel, am prins o ofertă de difuzor cu 2 dintre uleiuri. Apoi, împreună cu o prietenă am împărțit o altă ofertă și așa am pornit la drum.

Uleiul de portocală este încă preferatul meu. Când îl pun în difuzor simt instant cum îmi intră în toți porii și-mi luminează gândurile.

În decembrie Eliza a răcit foarte tare. O prietenă mi-a făcut un amestec de uleiuri. A ajutat-o și nu prea pe Eliza (ar fi trebuit altă combinație), dar mie și lui David ne-a diminuat instant durerile de gât. Pur și simplu, în câteva secunte, durerea s-a strâns într-un singur punct apoi a dispărut cu totul.

La un moment dat, am avut o problemă destul de mare cauzată de o infecție la măsea. Atunci o altă prietenă mi-a dat un alt ulei pe care l-am folosit pentru a ameliora situația. Nu e rezolvată complet, dar a diminuat simțitor infecția. Nu știu ce aș fi făcut fără uleiul acesta, deoarece doctorul care-mi poate face tratamentul pe canal este foarte ocupat și m-a programat destul de târziu.

Ultima noastră experiență e foarte recentă:
La începutul săptămânii, David a răcit. Nu foarte grav, puțină febră și tuse seacă. Am ținut sub control răceala, ca de obicei, cu gemoderivate, de data asta difuzând și uleiul pentru imunitate. În a treia zi de răceală, a început să strănute și, automat, i s-a înfundat nasul destul de tare, ceea ce îi dădea o stare foarte proastă. Colac peste pupăză, și Eliza respira greu în timpul somnului. Comandasem deja un ulei pentru respirație ușoară, dar nu sosise încă, așa că am întrebat o prietenă dacă îmi poate da câteva picături. Mi-a dat o sticluță întreagă, urmând să i-o returnez când sosește comanda.
Am difuzat uleiul și situația s-a mai ameliorat. Până spre seară, când David a început din nou să strănute și abia respira pe nas. Înainte de a adormi a început chiar să se plângă că nu a mai fost niciodată răcit așa de tare, că nimeni pe lumea asta nu a fost vreodată răcit atât de tare, că sigur nu va putea dormi și crede că o să moară. Menționez că doar strănuta și avea nasul înfundat. Credința că va muri din cauza răcelii vine din credința ancestrală a bărbaților că orice strănut îi poate omorî.
Am trecut peste amuzamentul meu în fața felului în care copilul îți verbaliza suferința, am diluat câteva picături de ulei esențial în ulei de cocos și i-am aplicat pe piept. În 10 secunde dormea dus respirând liniștit pe nas. Nu s-a trezit deloc în acea noapte, a mai strănutat un pic în ziua următoare, am mai aplicat uleiul diluat în următoarea seară, am mai difuzat o dată, apoi totul a revenit la normal.

Dacă mai aveam nevoie de confirmări că investiția aceasta merită, acum nu mai am. Treptat, voi mai achiziționa și uleiurile care-mi lipsesc. Încă nu mă îndur să le folosesc cu alte scopuri decât cele terapeutice pentru că pentru asta am nevoie de ele în primul rând și încerc să nu le consum mai mult decât strictul necesar. Dar au multe, multe alte utilizări.


Voi folosiți aceste uleiuri? Care este preferatul vostru?