'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


sâmbătă, 6 aprilie 2013

PAHARUL CU APĂ

Iar o femeie care purta un prunc în brațe spuse: „Vorbeşte-ne despre Copii”.
Şi el glăsui
„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
 Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieții de ea însăşi îndrăgostită
Ei vin prin voi dar nu din voi 
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.
 Puteți să le dați dragostea, nu însă şi gândurile voastre, 
Fiindcă ei au gândurile lor.
 Le puteți găzdui trupul dar nu şi sufletul, 
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteți vizita nici chiar în vis. 
Puteți năzui să fiți ca ei, dar nu căutați să-i faceți asemenea vouă
Pentru că viața nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri. 
Voi sunteți arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeți vii, sunt azvârliți
 Pe drumul nesfârșirii. 
Arcaşul vede ținta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgețile-i să poată zbura iute şi departe. 
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.”>

Când l-am citit pe Gibran nu aveam copii, dar textul ăsta mi-a rămas în suflet.
„Copiii voştri nu sunt copiii voştri. Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieții de ea însăşi îndrăgostită. ” 
Cât de frumos poate să sune!

„Voi sunteți arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeți vii, sunt azvârliți Pe drumul nesfârșirii. ”  
Minunat spus!

Dar stai! Paharul? Unde e paharul?
Cum care pahar? Pai paharul acela de apă pentru care facem noi copii.

Aha, v-ați prins acum. Parcă ați mai auzit undeva conceptul acesta, nu? Parcă vi s-a spus și vouă că ați venit pe lume pentru acest pahar pe care să-l dați celor care v-au dat viață.

Atunci? Unde a pus domnul Gibran paharul ăsta după care tânjim cu toții? O fi uitat de el?

Nu, n-a uitat. Nu-l vedeți? Paharul e acolo, „în casa zilei de mâine”, acolo unde copiii noștri vor fi împliniți dacă noi, ca buni arcași, îi vom lăsa să zboare iute și departe, cu propriile lor gânduri, cu propriile lor vise și valori.

Acesta e paharul nostru cu apă vie: împlinirea copiilor noștri. Ea e scânteia care ne va lumina bătrânețea și ne va duce împăcați în mormânt. Restul e doar hrană pentru trup.

Așa că nu vă temeți să lăsați copiii să gândească pentru ei și să plece de lângă voi. Fiți acolo pentru ei, arcași statornici gata să-i îndrume, dar nu-i țineți lângă voi de teamă că nu veți primi paharul de apă.

Săgețile nu au valoare stând în tolbă. Ele capătă viață atunci când zboară ca vântul și ca gândul prin văzduh. 

Unele ajung la ținta pe care noi o alegem. Altele se opresc pe drum, dar au zburat, au trăit, și-au șuierat voioase cântecul propriei vieți.

Lăsați copiii să-și ia zborul „Pentru că viața nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri”

Un comentariu:

Loredana spunea...

Excelent scris!