'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


miercuri, 18 decembrie 2013

DESPRE SERBĂRI ȘI ALTELE CA ELE


 
Avem dintotdeauna o problemă cu serbările. De fapt, cu manifestările la comandă, de orice fel, în orice situație.

David e unul dintre acei copii care nu spun poezii și nu cântă de față cu alții. Nu că nu ar ști. În mașină, de obicei, cântă Săniuța fuge. Când a împodobit bradul m-a surprins cântând O brad frumos. Știe Zdreanță (a învățat-o când urmăream diafilme). Cred că ar putea recita fragmente considerabile din poveștile radiofonice (alea vechi, pe care noi le ascultam pe discuri de vinil) Alba ca Zăpada, Cenușăreasa, Scufița roșie. Nu le-a învățat pentru că l-am pus să le învețe, ci pentru că îi plac și le-a ascultat de atâtea ori încât le-a reținut.

Dar nu, nu le-ar spune în public (nici măcar bunicilor) sub nici o formă.

Am primit reacții diferite la aspectul acesta.

Unii îi spun că nu e bine, că TREBUIE să treacă peste asta. Cum să nu spună el poezii lui Moș Crăciun? Cum să nu meargă cu colinda? Bine, cu colinda mergem, dar eu sunt cea care cântă.

Alții ne zic că o să treacă. Unii copii sunt mai timizi, mai sensibili. Și noi, adulții, avem de cele mai multe ori probleme în a ne manifesta în public. Trebuie să-i înțelegem și să-i ajutăm să treacă prin asta. Când or să se simtă confortabil, vor spune și poezii și vor cânta de față cu alții. Sau nu o vor face și gata.

Cu varianta a doua sunt de acord și eu, mai ales văzând evoluția lui David de la un an la altul.

Și mai e ceva: nu suportă persoanele mascate, costumate în diferite personaje. Pentru el poveștile sunt povești, nu au ce căuta în realitate. La ziua lui, a cerut ca Anca de la Wowie să se dezbrace de costumul de Alba ca Zăpada. La fel, când a fost teatru de păpuși la grădiniță iar la sfârșit păpușarii au ieșit în public cu păpușile, lui David nu i-a plăcut.

Atunci mi-am amintit ceva ce s-a întâmplat în 2001 când făceam un stagiu practic la Ludoteca Ambarabà din Padova. Împreună cu echipa care lucra acolo, am făcut un teatru de păpuși: Scufița roșie (eu eram vânătorul). La finalul spectacolului, am ieșit printre copii cu păpușile. Mulți dintre ei au reacționat ciudat, nu le-a plăcut, parcă au fost dezamăgiți. Atunci am tras noi concluzia că poate era mai bine să nu ieșim, să lăsăm personajele acolo, în spatele cortinei, acolo unde trăiesc ele de obicei. Copiii percep poveștile altfel decât noi. Poate fi derutant să vadă că personajele pe care tocmai le-au văzut pe scenă sunt doar niște păpuși sau că Albă ca Zăpada nu arată ca cea din film.

Așa e și David. Se bucură de povești și de desene animate, dar nu le acceptă în viața reală. Ba chiar a acceptat cu greu diferențele dintre desenul animat, povestea pe care i-o citeam și teatrul radiofonic. Nu înțelegea de ce, dacă e aceeași poveste, nu e la fel.

Să revenim, însă, la serbare.

Acum 2 ani, la serbarea de Crăciun, nu a vrut să se costumeze. Nu era vorba decât de o banală pelerină, dar nu a acceptat-o. Și a trebuit să stau lângă el tot timpul serbării. Desigur, nici cu Moș Crăciun nu a vrut să interacționeze în nici un fel.

Anul trecut am schimbat grădinița. Nu a mers decât 3 săptămâni, dar la serbare am fost, ca spectatori (Moșul ne trecuse și pe noi pe listă și ne pregătise cadou). Cu chiu cu vai a acceptat să meargă, a urmărit spectacolul lipit de mine, n-a vorbit cu Moșul, a stat la poză doar ca să-mi facă mie pe plac.

Anul acesta am schimbat din nou grădinița. Am revenit la cea de acum 2 ani. Ei bine, ori e mai relaxat aici (deși încă nu vrea să-l las singur acolo) ori se vede că a mai crescut, dar la serbare, a acceptat să se costumeze. A primit pelerina și chiar s-a bucurat de ea. A stat singur pe scăunel, lângă colegi și a avut răbdare până la sfârșitul serbării (care, din fericire, nu a durat mult). Mi-a spus din start că nu spune poezii și nu cântă. Când copiii au început să meargă pe rând la Moș să-i spună poezii, David m-a chemat la el și mi-a cerut să-l mai asigur o dată că nu-l va obliga nimeni să spună și el o poezie. Nici acum nu a vrut să interacționeze cu Moșul, dar după ce a ieșit acesta din clasă, s-a relaxat și s-a bucurat de „after party”. A acceptat să facă poze cu prietenii lui, în fața bradului, ceea ce înainte nu prea reușeam să obțin de la el.

Cine știe, poate anul viitor, va spune și o poezie. Nu țin deloc la aspectul acesta, dar i-ar bucura pe cei din familie care-s mai conservatori în privința asta.

Sau probabil că nu va spune poezii. Probabil că nici nu va cânta pentru alții mult timp de acum încolo. E ok și așa.
 
Iată-l și pe fulgul meu de nea:
 


 
 
Și mai târziu, în vizită la o fetiță foarte dragă nouă



 

Niciun comentariu: